E ca vantul.Nu-l pot vedea,il simt...

Soarele de dupa-amiaza tarzie inca stralucea.
Isi ridica privirile spre cer si trag aer adanc in piept ca si cum razele soarelui le-ar transmite un fel de energie supranaturala.
Rasuflarea ei parea mai profunda acum,de parca se aprinsese o scanteie in ea.O priveste tacut,este absorbit de frumusetea ei,de limpezimea ademenitoare a ochilor ei la fel ca puritatea ce-i razbatea din voce.
Se apropie usor de ea,o ia in brate,buzele li se apropie incet si se unesc intr-o clipa,intr-un sarut infinit.
El: E ca vantul.Nu-l pot vedea,il simt...
Ea:Ce simti?
El:Miracolul fericirii.Bucuria.