,,Nimic din lumea asta nu e rodul intamplarii"

Lumea ei era pictata doar in gri si negru...Lumea lui in gri si alb...Lumile lor pareau sa se piarda in neguri...asta pana cand...

Ochii ei i-a gasit pe-ai lui...mana lui i-a gasit-o pe-a ei...zambetul ei l-a gasit pe-al lui...
Erau doar ei doi-nebunii plini de frunze moarte,de soapte desarte,de saruturi rapide si moi.S-au pierdut in absolut,au prins aripi si au zburat pana la stele si de acolo inapoi.Erau scaldati de dorinte nepamantene...s-au invaluit in stropii fini ca o ceata...s-au imbratisat cu eternitatea...au plutit cu iubirea si toatea astea din vina lor...
Si vor mai avea o noapte a miracolelor,vor mai simti gustul nebuniei prin vene,vor mai fi ei doi...vor fi mereu.

Iubire cu praf de octombrie

Aveam sa traim o iubire cu praf de octombrie.Trebuia sa fie una reala,pura,cu zambete si imbratisari...
Ochii ei obraznici si disperati in acelasi timp il fermecau,il duceau in lumea ei,unde minciuna si suferinta nu existau.Vroia doar sa-i aprinda flacara iubirii in sufletul lui,sa fie ei...doar ei...numai ei...
Isi aprinde o tigara,nu e dependenta...mai trage cate una cand e obosita,poate certata cu ea...
Era acel ,,el" pe care il astepta,acela care trebuia sa o ridice din prapastie...si i-a redat speranta,visele,dragostea,a facut-o fericita numai din cuvinte,numai din priviri.A facut-o sa zambeasca chiar si atunci cand ar fi avut motiv sa planga,a facut-o sa iradieze,i-a redat sufletul ei cald pierdut printre rani devenite cicatrici,printre vise facute scrum,printre greseli uitate platite cu lacrimi reci...
S-au plimbat prin ploaie,prin vant,au alergat dupa dragostea lor... ca apoi el sa dispara ca un vis uitat.

continuare(Azi putea sa fi fost altfel)

A trecut atata timp...
EL si Ea nu se mai privesc...au ramas doar chipurile lor golite de sange.
A trecut atata timp...
Ea si El s-au pierdut sub soare...tot ce a fost e acum doar un pumn de praf.
Timp...De ce ai fugit?
El intr-un capat al lumii isi cauta linistea...ea in celalalt capat suspina dupa acelasi lucru.
Ce nu stiu ei doi...e ca sunt blestemati sa se gaseasca iar...si se vor cauta pana cand vor muri in soare.

Azi putea sa fi fost altfel...

,,Ea:Ma iubesti?
El:Normal ca te iubesc prostuto!"
Asta i-a zis intr-o seara calda,privind amandoi spre cer si asteptand ca luna si stelele sa-i binecuvanteze,sa le ofere din stralucirea lor...
Povestea lor era alba,pura,frumoasa,de uitat la ea,de neatins,de invidiat,de admirat.Se placeau chiar si asa imperfecti cum erau...unul cu mainile calde,celalalt cu mainile reci.
Dar el a plecat in acea zi de primavara si a luat si soare si tot.Luna a stat in loc,privighetorile n-au mai cantat...Si iubirea,si promisiunile,si admiratia,si respectul,si flacara,si scanteia,si jarul,caldura... tot... toate au cazut in boala irecuperabila a trecutului.
La cumpana dintre trecut si prezent,sta ea: ingandurata,optimista...nici ea nu se intelege...prea multe ganduri...prea multe soapte nespuse...prea multe cuvinte care vor sa fie spuse,dar nu au cui...
A fost frumos...poate mult prea frumos...Azi puteau sa fi plutit cu soarele,sa fi zburat cu ploaia,dar totul a ramas invaluit de vis.
Si va raspunde cu ploi si lacrimi unor zambete si curcubee imaginare...
Pentru ea va ramane,,steaua voastra,fara tine in ea",iar pentru el,,steaua voastra fara ea"...