Aveam sa traim o iubire cu praf de octombrie.Trebuia sa fie una reala,pura,cu zambete si imbratisari...
Ochii ei obraznici si disperati in acelasi timp il fermecau,il duceau in lumea ei,unde minciuna si suferinta nu existau.Vroia doar sa-i aprinda flacara iubirii in sufletul lui,sa fie ei...doar ei...numai ei...
Isi aprinde o tigara,nu e dependenta...mai trage cate una cand e obosita,poate certata cu ea...
Era acel ,,el" pe care il astepta,acela care trebuia sa o ridice din prapastie...si i-a redat speranta,visele,dragostea,a facut-o fericita numai din cuvinte,numai din priviri.A facut-o sa zambeasca chiar si atunci cand ar fi avut motiv sa planga,a facut-o sa iradieze,i-a redat sufletul ei cald pierdut printre rani devenite cicatrici,printre vise facute scrum,printre greseli uitate platite cu lacrimi reci...
S-au plimbat prin ploaie,prin vant,au alergat dupa dragostea lor... ca apoi el sa dispara ca un vis uitat.
..inger...16...superba scriere...!
RăspundețiȘtergerepraf de octombrie...minunat:D...e o luna buna pt imbratisari calduroase;D
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergerese putea sa nu? NU, NU se putea ;). Ce pot sa zic, superba postare... in stilul tau pe care... well... eu il cunosc si il ador :)
RăspundețiȘtergereAH,si app... TEMA pentru BLOG! te provoc sa scrii ceva dragut si mai optimist. Nu cred ca poti face asta (acum eu cica te intep :)) ). Vreau neaparat sa vad o scanteie de speranta!
RăspundețiȘtergereadica a fost in zadar...? prefer sa cred ca a fost frumos, ca trebuia sa se inatmple...nu ca dupa ce a trecut nu mai are niciun sens
RăspundețiȘtergere